Rețea regională de voluntariat în servicii sociale
03.02.2017

Fulare pe copaci pentru nevoiaşi

Vineri, voluntarii Caritas Catolica au agăţat fulare, şepci şi mănuşi în copacii parcului I.C.Brătianu din Oradea, articolele tricotate fiind însoţite de un scurt mesaj : „Cu mult drag, pentru cine are nevoie”. Tricotajele călduroase pot fi luate de orice om fără adăpost sau persoană nevoiaşă, pentru a-i servi de cald.
Fulare pe copaci pentru nevoiaşi

Scopul acestei acţiuni nu a fost doar protejarea nevoiaşilor de gerul iernii, căci asemenea activităţi caritabile sunt asigurate de Caritas, prin distribuirea regulară a articoleleor de îmbrăcăminte şi masa caldă oferită la cantina socială. Cu acest gest omenos, au încercat să încălzească şi sufletele nevoiaşilor – au declarat organizatorii.

Totodată, această acţiune este un bun exemplu, al ajutorului dezinteresat pe care fiecare om îl poate acorda semenilor aflaţi la nevoie. La realizarea acestei acţiuni, au  participat voluntarii înregistraţi în reţeaua regională de voluntariat iniţiată de Caritas Catolica. Ei au adunat, au sortat şi împerecheat articolele de îmbrăcăminte provenite din donaţii, şi le-au  etalat.

Totodată, precizăm că voluntarii sunt aşteptaţi în continuare, în judeţele Bihor, Satu-Mare şi Sălaj. Persoanele doritoare să acorde o mână de ajutor, şi se angajează cu plăcere în  această activitate, precum şi organizaţiile civile care desfăşoară activitate socială şi au nevoie de voluntari, se pot ralia la reţea, înregistrându-se pe pagina web:www.volonet.ro

Galerie foto

Varadinet Web Development