Rețea regională de voluntariat în servicii sociale
29.05.2017 13:00
Organizator: VOLO

SociONGFest - Fesval Regional al Organizațiilor Active în Domeniul Social

Asociația Caritas Catolica Oradea, îi invită cu drag pe cei interesaţi, la SociONGfest, primul festival regional al organizațiilor non-guvernamentale active în domeniul social. SociONGfest 2017 va avea loc în data de 29 mai, luni, între orele 13–17 în Piaţa Unirii, Oradea.
SociONGFest - Fesval Regional al Organizațiilor Active în Domeniul Social
Moto-ul evenimentului: „Descoperă ONG-urile din zona ta! Află unde te poți implica!” La SociONGFest este vorba despre ajutor şi ajutorare. În cadrul târgului peste 30 de ONG-uri active în domeniul social își vor prezenta serviciile sociale pe care le oferă, respectiv posibilitățile orădenilor de a se implica în aceste activități prin voluntariat.
Evenimentul va începe la ora 13, în Piaţa Unirii cu un flashmob, în cadrul căruia rezidenţii căminelor de bătrâni vor face gimnastică împreună cu elevi. La gimnastică, sunt aşteptaţi cu drag, să adere şi să participe toate persoanele interesate, în mod special cei din generaţia pensionarilor.
Pe durata celor trei ore cât va ţine evenimentul, la standurile societăţilor civile, cei interesaţi sunt aşteptaţi cu work-shopuri, prezentări interactive şi materiale informative. Prezentările vor fi îmbogăţite şi colorate prin mai multe programe cuprinzătoare.
La standul Caritas Catolica, se va ţine prezentare despre modul de transfer şi mobilizare a bolnavilor la pat şi îngrijirea lor, iar angajaţii centrului de îngrijire la domiciliu vor măsura gratuit tensiunea arterială şi glicemia pe tot parcursul evenimentului. Cei cu spirit mai întreprinzător, vor putea să încerce manevrarea cu scaunul cu rotile. Totodată, cu contribuţia mai multor şcoli orădene, se va realiza şi o uriaşă pictură socială. Vor fi mai multe programe interactive, jocuri, concerte.
Organizatorii vă aşteaptă cu drag la o bogată şi colorată cavalcadă despre solidaritate şi ajutorare.


Prezentările vor fi intercalate cu câteva activități speciale, precum un flashmob de gimnastică, realizarea unei picturi sociale cu implicarea mai multor elevi, concert coral, concursuri etc.

Eveniment organizat în cadrul proiectului Reţea regională de voluntariat în servicii sociale – Bihor, Satu-Mare, Sălaj (VOLO) iniţiat de Asociaţia Caritas Catolica Oradea, şi derulat în parteneriat cu Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Vă așteptăm cu drag pe toți!
Varadinet Web Development